Implantologie
Dacă în urmă cu mai mulţi ani, pierderea unui dinte însemna sacrificarea altor doi dinţi pentru o punte protetică sau în unele cazuri imposibilatea de a avea o soluţie, în zilele noastre acest lucu s-a schimbat. Un dinte extras poate fi înlocuit cu succes de un implant dentar care ţine locul unei rădăcini. Implantul dentar este o componentă chirurgicală, biocompatibilă, care se inserează în osul mandibular sau maxilar pentru a susţine o lucrare dentară cum ar fi o coroană, o punte sau o proteză. După inserarea implantului urmează perioada de osteointegrare, perioadă în care în jurul lui se formează ţesut osos având ca rezultat creşterea stabilităţii şi integrarea în organism a implantului.
În ultimii ani tot mai mulţi pacienţi apelează la această manoperă chirurgicală, deoarece este principala soluţie pentru o bună funcţionalitate masticatorie şi pentru un zâmbet frumos fără a aduce modificări dinţilor învecinaţi. Procedura este fără riscuri şi pentru mulţi ani aveţi asigurată o stare de bine care se reflactă din încrederea primită în urma rezolvării problemelor dumneavoastră de natură stomatologică.
Program
- LUNI:9:00 am – 20:00 pm
- MARTI:9:00 am – 20:00 pm
- MIERCURI:9:00 am – 20:00 pm
- JOI:9:00 am – 20:00 pm
- VINERI:9:00 am – 20:00 pm
- SAMBATA:INCHIS
- DUMINICA:INCHIS
Folosim aparatură şi materiale performate pentru a avea o rată cât mai mare de succes. Printre proceduri se evidenţiază crearea membranei de vindecare rapidă numita PRF (Platelet Rich Fibrin) care se obţine utilizând o cantitate mică din sângele pacientului. Această membrană se obţine prin centrifugarea eprubetelor cu sânge unde se separă celulele, rezultând un concentrat de trombocite sub forma unei membrane de fibrină. Această membrană accelerează procesul de vindecare post-chirurgicală şi este folosită cu succes în cazul implantului dentar.
Succesul sau eşecul implanturilor depinde şi de sănătatea persoanei care le primeşte, de medicamentele care pot afecta şansele de osteointegrare şi de sănătatea ţesuturilor din cavitatea bucală. Planificarea poziţiei şi a numărului de implanturi este şi ea esenţială pentru durata lui de viaţă deoarece forţele din timpul masticaţiei pot suprasolicita implantul.
Îți punem la dispoziţie o sală dedicată manoperelor chirurgicale care este dotată cu aparatură performantă, instrumentar pe masură şi care are propria cameră de sterilizare. Nu în ultimul rând beneficiezi de îndemânarea medicilor noştri care au o vastă experienţă chirurgicală.
Program
- LUNI:9:00 am – 20:00 pm
- MARTI:9:00 am – 20:00 pm
- MIERCURI:9:00 am – 20:00 pm
- JOI:9:00 am – 20:00 pm
- VINERI:9:00 am – 20:00 pm
- SAMBATA:INCHIS
- DUMINICA:INCHIS